ARPAGIC - ALLIUM SCHOENOPRASUM
Nume engleza :
Chive
Alte nume :
Arpagica, cepsoara, ai tufos, civeta
Partea folosita :
Frunzele lungi, in forma de tubulete, folosite aproape in exclusivitate proaspete (sau congelate).
Familia de plante :
Alliaceae (familia cepei).
Sursa foto : Radu Popovici
Se poate pastra in frigider, in pungi de plastic, cca. o saptamana. Nu le spalati decat inainte de a le folosi, caci umezeala grabeste degradarea plantei. Iarna, arpagicul congelat poate fi folosit in mod satisfacator.
Origine : Originea plantei este necunoscuta, banuindutse ca provine din Asia centrala. Astazi planta este cultivata practic in toata Europa, chiar si la altitudini mai mari. Etimologie : Denumirea din limba engleza, “chive” deriva din latinescul “cepa”.
In destul de multe limbi, arpagicul este privit ca o varianta ”ierboasa” a rudelor sale, prazul, ceapa si usturoiul. Astfel de exemple sunt: ”gras-lok” in suedeza, ”graslok” in norvegiana, ”murulauk” in estoniana, ”ruohosipuli” in finlandeza si ”waraq basal” in araba, toate insemnand ”iarba de ceapa”.
Alte limbi utilizeaza epitete geografice: ”luk sibirski” (ceapa siberiana) in bulgara, sau ”frenk sogani” (ceapa frantuzeasca) in turca.
In limbile romanice, numele arpagicului sunt adesea formate din diminutivul cuvintului ceapa: ”civette” in franceza, ”cebollana” in spaniola, ”erba cipollina” in italiana si ”cebolinha” in portugheza.
Termenul romanesc provine din limba turca (arpacik), sau bulgara (arpağic). I se mai spune, de asemenea arpagica, cepsoara, ceapa pitica, ai d eciorba, ai tufos etc. Denumirea arpagic creeaza confuzii, caci denumeste, in acelasi timp, bulbii mici de ceapa obisnuita, pastrati ca samanta, pentru rasadire.
Utilizari culinare : Gustul subtil si placut al arpagicului il face un aditiv extrem de popular in Europa occidentala si centrala. Arpagicul proaspat, tocat marunt, este adaugat in mod frecvent supelor, tocanelor si sosurilor, mai ales cele pe baza de iaurt sau oua. Fierberea, prajirea sau coacerea distrug in buna masura aroma sa.
Desi arpagicul este folosit mai mult de unul singur decat combinat cu alte condimente, merita incercat alaturi de tarhon, patrunjel si hasmatuchi; aceasta mixtura este cunoscuta sub numele de ”fines herbes” in bucataria franceza si este folosita la aromatizarea mancarurilor reci si calde (salate, omlete, peste, pui). Fines herbes poate fi imbunatatit prin adaugarea de creson si roinita.
Nu este recomandata combinarea arpagicului cu ceapa si usturoiul, deoarece acestea vor domina aroma sa subtila.
Arpagicul este folosit in Europa centrala la aromatizarea unor varietati de branza, singur sau combinat cu alte ierburi aromate.
Cum spuneam mai sus, arpagicul este folosit proaspat, deoarece, la gatit si la uscare, isi pierde rapid aroma. Industrial, arpagicul uscat este preparat printr-un procedeu mai putin destructiv (cel de liofilizare).
Exista cateva specii inrudite cu arpagicul si folosite in bucatariile din China, Tibet si alte zone din Asia de sud-est. Aceste specii nu sunt disponibile in Europa. In China, frunzele proaspete si fin tocate de ”arpagic chinezesc” (allium tuberosum, nativ din Himalaya) sunt presarate deasupra mancarurilor pentru un plus de savoare si de decor.
In Nepal, o planta inrudita cu arpagicul ”jimbu” (allium hypsistum) este utilizata la aromatizarea mancarurilor de legume. Deosebirea este ca frunzele de jimbu pot fi utilizate si uscate, prajite in grasime pentru a-si dezvolta aroma. Tweet this!
Share
Raportare greseli de ortografie:
vreau sa semnalez existenta unei greseli de ortografie.
vreau sa semnalez existenta unei greseli de ortografie.