Dafin (Laurus nobilis)

Cautare:
DAFIN - LAURUS NOBILIS
Nume engleza : Bay Leaf, Sweet laurel Alte nume : Laur, foi de dafin, frunze de dafin Partea folosita : Frunzele, numite adesea „foi” de dafin. Industrial, uleiul de dafin este preparat din fructe, care pot si ele sa fie folosite drept condiment. Familia de plante : Lauraceae (familia dafinului).
Sursa foto : Radu Popovici
Descrierea plantei si cultivare : Creste in climate asemanatoare celui mediteraneean, fie cultivat, fie in salbaticie. Dafinul este un arbore vesnic verde. In zonele calde poate atinge o inaltime de 18 m. Infloreste in luna mai si face ciorchini de flori albe. Fructele sunt mici, de culoare rosie-albastrie, care mai apoi se transforma in neagra, mari de cca. 12 mm. Frunzele pot fi recoltate in orice perioada. Descrierea condimentului : Frunzele de dafin sunt ovale, ascutite si netede, au lungimi intre 2 si 8 cm. Cand sunt proaspete au o culoare verde inchisa si sunt stralucitoare. Cand sunt uscate au o culoare verde-maslinie si sunt mate. Aroma este calda si destul de iute atunci cand frunza este sfaramata, iar acizii aromatici sunt eliberati. Gustul este foarte aromat si usor amar. Pregatire si depozitare : Frunzele uscate trebuie sa fie intregi si de culoare verde-maslinie. Daca sunt maronii inseamna ca si-au pierdut aroma. Frunzele intregi sunt folosite la gatit, iar cele sfaramate, sau macinate, pot fi folosite daca se doreste intarirea gustului. Pastrate la adapost de lumina si aer isi pastreaza aroma timp de peste 2 ani. Origine : Dafinul provine probabil din Asia Mica. Astazi creste in toata zona mediteraneeana. Turcia este unul dintre exportatorii principali.
Datorita slabei rezistente la frig, dafinul nu poate fi cultivat in regiunile nordice. Contrar altor plante mediteraneene, in Europa nu a fost cultivat in manastirile medievale.
Etimologie : Denumirea de laur deriva din latinescul “laurus”. Aproape toate limbile din vestul, nordul si centrul Europei au denumiri inrudite: “Lorbeer” in germana, “laurbaer” in daneza, “lager” in suedeza, “laakeri” in finlandeza, “alloro” in italiana, “llor” in catalana, “louro” in portugheza, “lovor” in slovena si “lavr” in rusa.

Originea cuvantului latin nu este cunoscuta cu certitudine; se pare ca nu vine de la “laus” (pretuire) si nici nu este imprumutat din greaca veche. Exista o teorie conform careia forma originala ar fi fost “daurus”, provenit din indo-europeanul “deru”, care inseamna stejar. Este interesant ca in Grecia veche stejarul era venerat ca fiind dedicat lui Zeus, in timp ce dafinul a aparut abia in perioada clasica.

In greaca veche dafinul se numea “daphne”, dupa nimfa cu acelasi nume care a fost transformata intr-o tufa pentru a scapa de persecutiile lui Apollo. Zeul Apollo a inceput, dupa aceea, sa poarte mladite de dafin, in memoria dragostei sale neimplinite.
Numele nefericitei nimfe nu a fost uitat, pastrandu-se in multe limbi: “dafin” in romana, “dafni” in greaca noua, “daphna” in georgiana, “defne” in turca, “dafine” in albaneza, “alez daphna” in ebraica, “dafinov list” in bulgara si “tapni derev” in armeana.
Utilizari culinare : Frunzele de dafin au fost considerate sfinte si asociate cu cultul zeului Apollo in Grecia clasica. Desi invingatorii la Olimpiade, care aveau loc in onoarea lui Zeus, la fiecare patru ani, incepand din 776 i.Ch., la Olimpia, erau la inceput decorati cu o coroana impletita din mladite de maslin, mai apoi au fost rasplatiti cu coroana de dafin. Trecerea de la maslin la dafin s-a datorat influentei jocurilor pythiene, tinute in onoarea lui Apollo, la Delphi, incepand cu anul 582 i.Ch.
Mai tarziu, imparatii romani au folosit coroana de dafin ca simbol al zeului Apollo; mai mult de atat, a devenit un condiment apreciat in bucataria romana.

Astazi frunzele de dafin sunt folosite foarte des in bucataria europeana la supe, tocane, sosuri, muraturi si carnati; de asemenea, cateva mancaruri din peste datoreaza mult acestui condiment.
Spre deosebire de majoritatea frunzelor de plante condimentare, frunzele de dafin pot fi gatite timp indelungat fara sa-si piarda aroma.

Frunzele proaspete sunt foarte aromate si destul de amare; prin uscare amareala se reduce semnificativ, iar aroma se poate imbunatati. Dupa ce sunt culese si sortate, frunzele se usuca fara expunere la soare. Frunzele de buna calitate se recunosc usor nu numai dupa aroma puternica, dar si dupa culoarea verde stralucitoare. Cu cat culoarea este mai verde, cu atat calitatea este mai buna. Daca sunt pastrate mai mult de un an, frunzele de dafin isi pierd aroma, capata o nuanta maronie si devin mai amare.

Fructele dafinului sunt mai putin cunoscute, desi apar in diverse amestecuri de condimente. Datorita gustului robust, sunt potrivite pentru sosuri, mai ales acompaniate de cartofi si vanat.
Sub denumirea de frunze de dafin se pot achizitiona mai multe plante, desi nu sunt inrudite nici botanic si nici culinar. In Asia, dafinul indian este inrudit cu scortisoara din Himalaya, iar dafinul indonezian provine din familia mirtului.

Share
Raportare greseli de ortografie:
vreau sa semnalez existenta unei greseli de ortografie.