Hrean (Armoracia rusticana)

Cautare:
HREAN - ARMORACIA RUSTICANA
Nume engleza : Horseradish Alte nume : Partea folosita : Radacina, aproape intotdeauna proaspata sau murata. Familia de plante : Brassicaceae (familia verzei).
Sursa foto : localfoods.about.com
Descrierea plantei si cultivare : Hreanul creste pana la 1,5 m inaltime si este cultivat pentru radacina sa mare, de culoare alba, desi si frunzele sunt comestibile. Descrierea condimentului : Radacina de hrean intacta nu este prea aromata, dar taiata, tocata si, in special, data prin razatoare, are un miros foarte puternic, iute si lacrimogen. Mirosul nu este totusi stabil, el pierzandu-se dupa 10-20 de minute.
Hreanul japonez, numit wasabi, este aproape identic ca gust, doar ceva mai puternic. Din cauza diferentei de pret, ceea ce se vinde drept wasabi in multe restaurante si magazine, este de fapt hrean cu coloranti verzi.
Pregatire si depozitare : Radacina de hrean intreaga poate fi pastrata in frigider timp de cateva saptamani. Cel mai adesea hreanul este stocat dat prin razatoare si amestecat cu ulei si otet. In aceasta forma rezista bine cateva luni, daca este pastrat in recipiente ermetice, la adapost de aer si de lumina. Daca, dupa ce este ras, nu este amestecat imediat cu otet, hreanul ia o culoare bruna si isi pierde iuteala, capatand in schimb un gust amarui, neplacut. Origine : Hreanul este de origine est-europeana si mediteraneeana. In momentul de fata este cultivat pe suprafete largi in Europa centrala si de est. Etimologie : Germanii au doua denumiri pentru hrean: ”Meerrettich” in nordul tarii, ”Kren” in sud si in Austria. ”Meerrettich” inseamna ”ridiche mare” si se refera la dimensiunea mai mare si la aroma mai puternica decat a unei ridichi normale.
In franceza denumirea ”radis fort” inseamna ”ridiche puternica”, iar in engleza ”horseradish” inseamna ”ridichea calului” si au aceeasi motivatie.
Termenul ”Kren” este imprumutat din slava si inrudit cu denumiri din alte limbi europene: ”kren” in ceha, ”khren” in rusa, ”khrin” in ucraineana, ”chrzan” in poloneza. Si alte limbi non-slave au imprumutat termenul: ”cran” in franceza, ”cren” in italiana, ”chreno” in greaca si ”hrean” in romana (din limba slava, “hrěnǔ”).
Nordicii denumesc hreanul printr-un nume compus din ”piper” si ”radacina”: ”peberrod” in daneza, ”piparrot” in islandeza si ”papparrot” in suedeza. In greaca moderna, o denumire asemanatoare este folosita pentru ghimbir.
Originea termenului botanic ”armoracia”, care a fost folosit de botanistii europeni inca din Evul Mediu, este incerta, unele voci legand-o de tribul celtic al armoricanilor si de provincia franceza Armorica. ”Rusticanus” inseamna ”rural”, ”satesc” si se refera, probabil, la raspandirea hreanului.
Utilizari culinare : Istoria hreanului incepe cu peste 3.000 de ani in urma, cand era utilizat deja ca afrodisiac, ca tratament contra reumatismului si drept condiment.
Consumul de hrean s-a generalizat din Europa de est, centrala si de nord abia in timpul Renasterii. In Anglia, de exemplu, a inceput sa patrunda abia dupa 1600, fiind la inceput consumat doar de clasele de jos ale societatii engleze. In America de nord a ajuns abia pe la 1800.

Hreanul este utilizat crud, dat prin razatoare, si consumat alaturi de carnefiarta, afumata sau fripta. Din cauza faptului ca aroma sa este foarte volatila, hreanul este utilizat mai ales la mancaruri calde, la care este adaugat imediat, inainte de a se servi la masa.
In Austria hreanul proaspat ras este amestecat cu mar ras si mancat alaturi de carne. Aceasta mixtura, ”Apfelkren”, poate fi pastrata cam o zi fara a-si pierde aroma.

Hreanul este folosit si la prepararea tipurilor picante si iuti de mustar. Primul sortiment de mustar amestecat cu hrean a fost, se pare, mustarul de Tewkesbury, creat in Anglia medievala, foarte apreciat de marele Shakespeare. Exista, de fapt, nenumarate variante de maioneza, sau sosuri derivate din ea, care contin hrean.

Una dintre salatele populare in Romania, cea de sfecla rosie, este asezonata cu hrean si insoteste carnea de miel si de vita.
Hreanul amestecat cu oua fierte tari, mere si smantana este populara in Slovenia, dar si in Italia (mai ales in regiunea Venetiei); croatii au o varianta preparata cu carne de vita, sau sunca fiarta.
In Polonia hreanul este folosit la asezonarea supelor, mai ales in Silezia, unde astel de supe se consuma cu ocazia Pastelui.

Share
Raportare greseli de ortografie:
vreau sa semnalez existenta unei greseli de ortografie.