Piper indonezian (Piper longum)

Link-uri utile: Intrebari pentru Radu Posteaza o reteta Contact Lista Cumparaturi Termeni de utilizare Homepage

PIPER INDONEZIAN - PIPER LONGUM

Nume engleza : Long Pepper, Balinese pepper, Jaborandi pepper, Bengal pepper Alte nume : Piper lung Partea folosita : Fructele subtiri si lungi, unite intr-o structura unica, asemanatoare unei radacini. Familia de plante : Piperaceae (familia piperului).

Sursa foto : Radu Popovici

Descrierea plantei si cultivare : Piperul indonezian este o tufa deasa, ramuroasa, cu multe frunze (6 cm latime si 9 cm lungime) ovale, lucioase si de culoare verde-inchis pe partea superioara si mate, verde-pal pe cea inferioara. Florile sunt ca un spin carnos, solitar si pedunculat, de 2,5-3,5 cm lungime, 5 mm latime, de forma ovala, de culoare verde foarte inchis. Mirosul este aromat, iar gustul iute. Descrierea condimentului : Gustul piperului indonezian este iute, cu nuante dulcege, conferindu-i o pozitie aparte in cadrul condimentelor. Fructul de culoare rosie pana la bruna se foloseste mai ales zdrobit si adaugat in mancarurile gatite prin fierbere lenta sau stir-fry.
Piperul indonezian poate fi folosit si macinat, pudra rezultata avand o culoare cafenie.
Pregatire si depozitare : Fructul de piper indonezian poate fi pastrat intreg si uscat, sau pudra. In ambele cazuri rezista cateva luni pastrat la adapost de lumina, aer si umezeala. Origine : Piperul indonezian are doua specii inrudite: ”Piper longum” originar din sud-estul Asiei (peninsula Deccan) si ”Piper retrofractum” originar din Indonezia si Thailanda. Etimologie : Denumirea ”piper” provine din sanskritul ”pippali” care desemna piperul indonezian. Piperul indonezian a fost cunoscut in Europa cu mult inaintea piperului negru, acesta din urma imprumutand, se pare, numele de la cel dintai. Primii europeni care au apreciat piperul au fost grecii. Ei au numit condimentul ”piperi”. Cand dominatia maritima asupra Marii Mediterane a trecut de la greci la romani, acestia au devenit si cei mai mari consumatori de piper indonezian.
Dat fiind ca denumirile derivate din latinescul ”piperum” denumesc de fapt piperul negru, pentru piperul indonezian se foloseste denumirea piper, la care este adaugat un adjectiv, de obicei insemnand ”lung” (datorita formei fructelor), sau adjective geografice. In primul caz exemple sunt: ”uzun piper” in turca, ”dlinnyj perets” in rusa, ”langpappar” in suedeza, ”long pepper” in engleza, ”poivre long” in franceza, ”dlhe korenie” in slovena si ”makropiperi” in greaca, toate insemnand piper lung, sau piper mare.
Pentru cel de-al doilea caz avem: ”Balinese pepper” in engleza, ”piper indonezian” in romana, ”Bengalischer Pfeffer” in germana.
Cateva limbi indiene au, totusi, denumiri diferite pentru piperul negru si piperul indonezian. In urdu, piperul indonezian este numit ”pipal” iar cel negru ”filfil”, ambele derivate din sanscritul ”pippali”. Alt exemplu este ”pimpali” care denumeste piperul indonezian in limba marathi in timp ce ”mire” denumeste piperul negru.
Utilizari culinare : Piperul indonezian a aparut in Europa probabil inaintea piperului negru. Era foarte pretuit in timpul Imperiului Roman (cam de trei ori mai scump decat piperul negru). Cu gustul sau iute si dulceag in acelasi timp era perfect pentru bucataria romana, bazata pe aceste doua gusturi. In zilele noastre piperul indonezian este aproape necunoscut si foarte greu de obtinut.
Piperul indonezian nu poate fi substituit de piperul negru (se poate incerca totusi cu un amestec de piper negru si putina coaja de nucsoara). Gustul sau iute-dulceag merge foarte bine cu branzeturile si sosurile pe baza de vin.
In Asia se folosesc doua plante diferite care au aceleasi proprietati senzoriale:”Piper retrofractum” din Indonezia, care are fructul ceva mai mic decat ”Piper longum” din India (i se mai spune “piper de Bengal”). In tarile occidentale, cel de-al doilea este mai usor de gasit.
Dat fiind ca piperul indonezian este mai iute decat piperul negru, trebuie folosit cu multa prudenta. Fructul se zdrobeste inainte de a fi folosit. In India principala sa utilizare este la prepararea legumelor murate picante (”achar” in limba hindi).
In mod remarcabil piperul indonezian este cunoscut si relativ popular in unele parti din Africa, mai ales in regiunile islamice din nord si est, unde a fost introdus de negustorii arabi. De aceea, piperul indonezian este intalnit in componenta unor amestecuri traditionale de condimente, cum ar fi “ras-el-hanout”, dar si printre ingredientele unor mancaruri importante din bucataria etiopiana (unde este folosit alaturi de piper negru, nucsoara, cuisoare si curcuma).
”Berbere” este un amestec etiopian (tara a carei bucatarie este puternic influentata de cea indiana) folosit mai ales la asezonarea mancarurilor din carne de oaie; el este preparat prajind ardei iuti rosii uscati pana devin maronii, cand se adauga piper negru si piper indonezian, ghimbir, seminte de coriandru, schinduf si un pic de chimion indian. Tonalitatile dulci sunt date de scortisoara, cardamom, cuisoare si chiar ienibahar. Amestecul ”berbere” poate fi transformat intr-o pasta (”awaze”), prin adaugare de apa sau vin. Paste rezultata poate fi folosita ca atare, sau uscata la temperaturi mari, pentru a i se intensifica si mai mult aromele.
Share

Raportare greseli de ortografie:
vreau sa semnalez existenta unei greseli de ortografie.

HOMEPAGE CONDIMENTE MIX-URI DE CONDIMENTE RETETE CULINARE GLOSAR DE TERMENI CARTEA MEA DE RETETE CONTACT