PIPER VERDE - PIPER NIGRUM
Nume engleza :
Green pepper
Alte nume :
Partea folosita :
Fructele uscate.
Familia de plante :
Piperaceae (familia piperului).
Sursa foto : Radu Popovici
Se cultiva in zonele tropicale, foarte calde si umede.
Descrierea condimentului : Piperul este unicul condiment ale carui fructe sunt comercializate in patru versiuni diferite. Ele pot fi procesate astfel ca sa dea varietatile de piper alb, negru, verde si rosu. Alegand timpul recoltarii si metoda de post procesare, toate cele patru varietati pot fi, teoretic, obtinute de la aceeasi planta de piper.
Piperul verde este cel recoltat devreme, inainte de a se coace, si care este procesat pentru a elimina fermentarea prin conservare (ca muraturile) in sare sau otet, sau prin uscare rapida la temperaturi mari, in vid. Din cauza ca este necopt, acest piper verde nu este prea iute si are o aroma de proaspat.
Desi exista pe piata toate cele patru variante de piper, cel negru domina de departe productia si consumul. Pregatire si depozitare : Cel mai bine este ca piperul sa fie cumparat sub forma de boabe, piperul proaspat macinat fiind de departe superior celui pudra. Boabele intregi isi pastreaza calitatile pe timp nedefinit, dar isi pierd aroma si iuteala atunci cand sunt macinate. Boabele se pastreaza cel mai bine in containere inchise ermetic, la adapost de lumina si umezeala.
Piperul verde se comercializeaza si murat, ambalat in borcanele. Iuteala sa este acrisoara si fructata.
Origine : Piperul este nativ din Malabar, o regiune pe coasta vestica a sudului Indiei; astazi, aceasta regiune apartine provinciei Kerala. Piperul este cultivat de milenii. Forma sa salbatica nu a fost inca identificata cu certitudine, dar exista cateva specii inrudite intre ele in sudul Indiei si in Birmania.
Piperul negru si cel alb sunt cunoscute inca din antichitate, dar piperul verde (si, mai ales, cel rosu) sunt inventii recente. Piperul a ajuns in Asia de sud-est acum mai bine de 2.000 ani; s-au gasit dovezi ca la acea epoca crestea deja in Malaezia si Indonezia. In a doua jumatate a secolului XX, productia de piper a crescut dramatic, datorita noilor plantatii infiintate in Thailanda, Viernam, China si Sri Lanka. In Lumea Noua, Brazilia este cel mai important producator de piper, plantatiile ei aparand pe la 1930. Brazilia detine monopolul asupra productiei de piper verde, de cand cultivarea acestuia in Madagascar a incetat. Toate sortimentele de piper brazilian sunt numite dupa portul Belem.
Etimologie : Numele piper deriva din numele sanskrit “pipali”. Acesta a dat nestere grecescului “peperi” si latinescului “piper”. In aproape toate limbile contemporane denumirea piperului priovine din sursa latina. Exemplele includ “piper” in romana, “pepper” in engleza, “pepr” in ceha, “poivre” in franceza, “pfeffer” in germana, “pippuri” in finlandeza, “perets” in ucrainiana. Dintre limbile europene, doar cele iberice “pimienta” in spaniola si “pimenta” in portugheza au origine diferita, discutata la ienibahar.
Cateva limbi semite din Asia de vest au imprumutat de asemenea grecescul “piperi”: “filfil” in araba, “pilpel” in ebraica, “biber” in turca, “bibari” in kurda, “pilpili” in georgiana si “bighbegh” in armeana. Ajungand relativ tarziu in Mediterana (cam in secolele IV – V), piperul nu este descris in Vechiul Testament.
In sanskrita, denumirea cea mai frecventa pentru piperul negru este “marichan”, de aici derivand “milagu” in limba tamila, “miriyalu” in limba telugu, “kali mirch” in hindi si urdu.
Denumirea sanskrita este sursa termenului modern indeonezian “merica”, termen care a fost imprumutat in limbile malaeziene in acelasi timp cu cultivarea piperului, acum 2000 de ani.
Chinezescul “hu jiao” care inseamna “piper salbatic” este sursa denumirilor din japoneza “kosho” si coreeana “huchu”.
Utilizari culinare : Piperul verde este folosit mai ales in bucataria occidentala, mai ales la prepararea mustarului, a sosurilor pentru gratar si friptura. Boabele murate de piper verde se folosesc adesea ca garnitura picanta pentru felurile de mancare reci.
Piperul verde este foarte aromat si mai putin iute decat cel negru. Trebuie folosit in bucate mai delicate, unde iuteala puternica a piperului negru nu este indicata.
Piperul verde proaspat are o popularitate crescanda in tarile care il produc, mai ales in Thailanda, unde este deosebit de gustos in felurile preparate prin metoda stir-fry si in pastele de curry thailandez.
Piperul verde murat are aciditate prea mare pentru a fi folosit ca inlocuitor pentru cel proaspat, dar boabele uscate de piper verde sunt un inlocuitor bun. Tweet this!
Share
Raportare greseli de ortografie:
vreau sa semnalez existenta unei greseli de ortografie.
vreau sa semnalez existenta unei greseli de ortografie.