Tamarin (Tamarinus indica)

Cautare:
TAMARIN - TAMARINUS INDICA
Nume engleza : Tamarin, Indian date Alte nume : Tamarind Partea folosita : Fructele necoapte, sau pulpa pastailor coapte. Familia de plante : Caesalpiniaceae (o familie de plante tropicale inrudite cu familia fasolei).
Sursa foto : blog.sigsiv.com
Descrierea plantei si cultivare : Copacul de tamarin este o planta tropicala, permenent verde, care atinge inpltimea de 20 m. Coaja este groasa, de culoare cenusie; frunzele sunt ovale, verde pal. Florile galbene cu dungi rosii apar in mai, iar fructele in octombrie si noiembrie. Pastaile maronii si curbate sunt fragile, neregulate si bulboase; ating 10 cm in lungime. Copacul creste cel mai bine in regiuni tropicale semi-aride si se inmulteste prin seminte, sau butasi. Nu are nevoie de prea multe ingrijiri, desi in Indiile de Vest si Africa insectele pot provoca probleme, astfel ca India ramane exportaorul cel mai important.
Descrierea condimentului : Gustul tamarinului este acru, fructa si astringent.
Tamarinul este o pastaie maronie, curbata, produsa de copacul de tamarin. Pastaia contine o pulpa lipicioasa, in care se gasesc una pana la zece seminte negre si lucioase. Pulpa este cea folosita ca aromatizant, pentru aroma si gustul dulce, acrisor, racoritor si fructat. Se gaseste pe piata sub forma de batoane de fibre presate, ca o pasta groasa asemanatoare marmeladei. Aceasta pasta se vinde, in general, ambalata in folie de plastic. Mai este disponibil sub forma de extract. Prin uscarea pastei si macinarea ei se obtine o pulbere de tamatin, granulata, de culoare bruna, care se foloseste dizolvata in apa calduta.
Unele magazine indiene vand pastaile uscate.
Pregatire si depozitare : Batonul de pasta de tamarin se pune in apa fierbinte timp de zece minute, se obtine o pasta groasa care se trece apoi prin sita. Pulpa fina si sucul vor trece, lasand in sita partea fibroasa si semintele. Batoanele si pasta de tamarin se pastreaza bine, chiar mai mult de un an. Peste aceasta perioada incep sa fermenteze, capatand un gust neplacut.
Pastaile de tamarin pot fi pastrate proaspete prin congelare.
Origine : Din Africa de est, dar creste acum in toata zona tropicelor. Etimologie : “Tamr hindi“ inseamna in araba “curmala de India” (“curmala” fiind un nume generic pentru fructele diversilor plamieri); inutil de spus, tamarinul nici nu provine din India, nici nu se inrudeste cu palmierii. In ciuda acestor deficiente, traduceri ale acestei denumiri si-au gasit drum catre engleza (Indian date), germana (Indische Dattel) si rusa (Indiyski finik). Utilizari culinare : Tamarinul este singurul condiment important de origine africana. Astazi este un ingredient foarte apreciat in multe retete asiatice si sud-americane.
Gustul acru-fructat al tamarinului se potriveste bine cu iuteala ardeilor si da multor preparate sud-indiene caracterul lor iute si acrisor si culoarea inchisa. In India tamarinul se combina mai ales cu carne si legume (linte, mazare sau fasole). Pulpa se vinde uscata si trebuie inmuiata in apa inainte de folosire. Numai apa este apoi adaugata in sosuri sau amrinade. Alternativa mai comoda este extractul de tamarin, care se foloseste identic.
Un exemplu de preparat sud-indian bine cunoscut este “vindaloo”, o tocana de porc foarte iute din Goa. Goa a fost colonie portugheza pana in anii 1960, si, prin urmare, multi din locuitori sunt crestini, iar carnea de porc se consuma frecvent. In principiu “vindaloo” este o versiune picanta si tropicala a preparatului portughez “porco vinho e alho“: carnea se marineaza intr-o pasta facuta din ceapa tocata, usturoi, ghimbir si alte condimente (ardei iute, cuisoare, scortisoara, piper, chimion, seminte de mustar negru prajite) timp de mai multe ore, apoi, impreuna cu marinada si apa de tamarin, se inabuseste pana se inmoaie. De multe ori se adauga si otet, pentru a obtine un gust mai acid. Variantele cu carne de pasare sunt populare printre hindusi si musulmani.

In Java, cea mai populata insula a Indoneziei, tamarinul este luat ca baza pentru sosuri picante sau dulci, folosite pentru a marina carne sau branza de soia (“tahu”) inainte de a le praji. Un asemenea amestec tipic ar putea contine, pe langa apa de tamarin, si sos de soia, usturoi si poate ghimbir, sau galangal; ardeii iuti, desigur, se adauga dupa gust.
Mancarea javaneza este unica in Indonezia pentru compozitiile sale dulci-acrisoare, dar gustul acesta este mult mai putin dominant decat in unele retete chinezesti. Pentru gustul acru tamarinul este preferat lamailor, iar indulcitorii ca zaharul de palmier si sosul de soia tipic indonezian (“kecap manis”) sunt cele mai des intalnite. Alte ingrediente responsabile pentru caracterul special al mancarii javaneze sunt pasta fermentata de crevesi (“trassi”) si alunele, care sunt pisate si transformate in pasta, apoi adaugate la multe sosuri. Frecvent dulceata este mai pronuntata decat acreala. Desi numai putini consumatori occidentali cunosc tamarinul, exista un produs care-l contine si care a capatat importanta in bucataria internationala: sosul Worcester.
In Asia de Sud-Est peninsulara (Vietnam si Thailanda), pastaile sunt folosite atat coapte, cat si necoapte; in stare proaspata sunt mai putin fructate si mai astringente. Tamarinul este deseori folosit pentru supe acre, foarte racoritoare in clima tropicala a Vietnamului, Laosului sau Cambodgiei.

Share
Raportare greseli de ortografie:
vreau sa semnalez existenta unei greseli de ortografie.