CIUMAREA - MYRICA GALE
Nume engleza :
gale, sweet gale, candle berry, bog myrtle
Alte nume :
Partea folosita :
Frunzele, proaspete sau uscate. Frunzele de ciumarea sunt acoperite din belsug cu glande uleioase. Ele au culoare cafeniu deschis.
Familia de plante :
Myricaceae (familia ciumarelei).
Sursa foto : www.biopix.dk
Florile sunt mici si albe si se aduna in ciorchini. Fructele sunt niste matisori (ca niste conuri mici), rasinoase, de culoare roscata. Din ele se poate obtine un fel de ceara aromata.
Descrierea condimentului : Frunzele de ciumarea au un miros aromat si placut care este mai puternic cand acestea sunt uscate. Gustul este amarui si astringent, similar atat in stare uscata cat si proaspata. Pregatire si depozitare : Frunzele de ciumarea se folosesc intregi (asemanator cu frunzele de dafin); ele se scot din mancare inainte ca aceasta sa fie servita. Frunzele de ciumarea se pot folosi atat proaspete cat si uscate. Proaspete rezista cateva zile la temperatura camerei; uscate isi pastreaza calitatile cateva luni, daca sunt depozitate la adapost de umezeala, aer si lumina. Origine : Ciumareaua este originara din nordul Europei, Asia si America de Nord. Etimologie : Denumirea ei in engleza ”gale” are o etimologie necunoscuta si provine din engleza veche (gagel). Din aceeasi sursa necunoscuta provin mai multe denumiri din nord-vestul Europei: ”gagel” in olandeza si germana si ”gale” in franceza.
Originea denumirii botanice ”Myrica” este greceasca, de la ”myrike” in greaca veche. Multe denumiri se refera la ciumarea ca mirt la care adauga un epitet geografic: ”mirto holandes” (mirt olandez) in spaniola.
Termenul din limba romana, “ciumarea”, are legatura cu gustul puternic, amar si acru, al plantei. Un regionalism, verbul “a ciumurlui” care inseamna a provoca indigestie, a intoarce stomacul pe dos, provine, se pare, din maghiarul “csömöröl”. O alta posibilitate este slavul “ čemerĭ “, care inseamna otrava.
Utilizari culinare : Ciumareaua nu detine un rol important in bucataria europeana. Ea este folosita sporadic in Suedia, Marea Britanie si nordul Frantei. In trecut, frunzele parfumate de ciumarea erau preferatele celor care nu-si puteau permite cumpararea unor condimente scumpe; taranii din Europa centrala si de nord o mai folosesc inca sporadic.
Ca si frunzele de dafin (pentru care ar putea fi o alternativa interesanta), frunzele de ciumarea se utilizeaza intregi in sosuri si supe, pentru ca apoi sa fie inlaturate inainte de servirea mancarurilor. Astfel, gustul amarui nu este prea puternic.
Istoric vorbind, cea mai importanta aplicatie a frunzelor de ciumarea a fost aromatizarea berii. Prepararea berii, o adevarata arta in Europa centrala si occidentala, apela la ciumarea inca din Evul Mediu. Berarii foloseau un mare numar de plante aromate, ciumareaua fiind una dintre cele mai eficiente si mai ieftine. Berea era asezonata cu amestecuri de ierburi care ii confereau nu doar aroma, ci erau si conservanti eficienti. Condimentele asiatice scumpe (ghimbir, cuisoare, galangal, scortisoara, nucsoara si chiar dafin) nu erau la indemana oricui, asa ca cele mai ieftine (grauntele paradisului, coriandru, lemn-dulce) si cele locale (fenicul, menta, ienupar, rozmarin si ciumarea) erau preferate de mesterii berari din secolele al XVI-lea si al XVII-lea.
Astazi, ciumareaua a iesit din uz aproape total. Tweet this!
Share
Raportare greseli de ortografie:
vreau sa semnalez existenta unei greseli de ortografie.
vreau sa semnalez existenta unei greseli de ortografie.