CRESON DE PARA - SPILANTHES ACMELLA, SPI
Nume engleza :
Parácress, toothache plant, Brazil cress
Alte nume :
Partea folosita :
Frunzele, dar mai ales florile. Se recomanda a se folosi in stare proaspata.
Familia de plante :
Asteraceae (familia margaretei, a florii-soarelui).
Sursa foto : eyesonbelem.wordpress.com
Organoleptic cresonul de Para aminteste de mai multe condimente, mai ales de piperul de Sichuan, dar si de piperul de balta si de piperul tasmanian; este insa diferit de ruda sa, hreanul, sau de celelalte condimente iuti, cum ar fi piperul sau ardeiul iute.
Pregatire si depozitare : Cresonul de Para se foloseste proaspat. Frunzele si florile se utilizeaza tocate. Este preferabil sa se pastreze intregi si sa fie tocate doar inainte de preParárea mancarii. Se pot pastra intregi in frigider, unde rezista cca. 2 saptamani. Origine : America de Sud, zona tropicala a Braziliei. Etimologie : Cresonul de Para este numit dupa provincia braziliana Para.
Denumiri ca ca “tandvärksplanta” in suedeza, sau “toothache plant” (planta durerilor de dinti) se refera la efectul anestezic al constituentilor cresonului; floarea de creson de Pará mestecata amorteste, pentru o vreme, durerea de dinti.
Utilizari culinare : Cresonul de Para nu are nimic in comun cu celelalte plante din familia cress (varza, hreanul, mustarul, nasturelul medicinal), in afara numelui; prin proprietatile culinare se deosebeste net. Izo-tiocianatii volatili din hrean, sau mustar, produc in gura o iuteala care se extinde la nas si care dispare apoi rapid; in cazul cresonului de Para iuteala se dezvolta incet, si se limiteaza la nivelul gurii, unde provoaca intai o senzatie de gadilatura, care apoi evolueaza catre amorteala. Aroma este mai rezistenta la fiert decat cea a nasturelului medicinal, de exemplu; cu toate acestea, dupa fierbere prelungita, frunzele se inmoaie si pot fi mancate ca legume.
Utilizarile culinare ale cresonului de Para se reduc astazi aproape exclusiv la Brazilia, mai ales provinciile Acre, Amazonas, Pará si Ceará, unde planta este mult folosita in bucataria indigenilor. Acolo, tuberii de manioc bogati in amidon sunt alimentul principal si, cum sunt relativ insipizi, li se adauga mirodenii puternice. Cresonul de Pará este deseori folosit in acest scop; frunzele se folosesc proaspete, intregi, si se consuma ca sursa suplimentara de vitamine.
Rata, intai prajita si apoi inabusita in suc de manioc cu usturoi, este un fel de mancare foarte popular in toate provinciile amazoniene (pato no tucupí). O alta reteta din regiune este “tacacá”, o supa ingrosata cu suc de manioc, care contine creveti uscati si, uneori, peste de apa dulce; se consuma in mai multe variante in Pará si in restul Braziliei de nord-vest. Ambele preparate se asezoneaza cu usturoi si frunze de creson de Pará, uneori si cu ardei iute. Utilizarea celor doua condimente iuti (ardei si creson de Pará) da un gust greu de descris; este intrucatva comparabil cu folosirea piperului de Sichuan in bucataria chineza.
In afara Braziliei cresonul de Para este putin cunoscut si folosit. Se pare ca exista o specie inrudita, care creste in Asia de sud-est, unde frunzele fierte se folosesc drept legume; dar si frunzele proaspete pot avea rol de aromatizanti, ca de exemplu in bucataria vest-javaneza, unde completeaza sambalul iute.
Cum iuteala cresonului de Para este complet diferita de cea a piperului negru, sau a ardeiului iute, este o alternativa interesanta, care ar trebui explorata de bucatarii inovatori; poate fi folosit in combinatie cu alte condimente, sau singur. Tweet this!
Share
Raportare greseli de ortografie:
vreau sa semnalez existenta unei greseli de ortografie.
vreau sa semnalez existenta unei greseli de ortografie.