Loboda de gradina (Atriplex hortensis)

Cautare:
LOBODA DE GRADINA - ATRIPLEX HORTENSIS
Nume engleza : Orach, Garden orache, Mountain spinach Alte nume : Spanac-porcesc, Spanac-salbatic Partea folosita : Frunzele tinere. Familia de plante : Chenopodiaceae (familia labei-gastei).
Sursa foto : www.dreamstime.com
Descrierea plantei si cultivare : Se cunosc astazi trei varietati de loboda de gradina:
Atriplex hortensis varianta viridis - are frunzele de culoare verde
Atriplex hortensis varianta suber - frunzele sunt colorate rosu-violaceu
Atriplex hortensis varianta. luteus - frunzele sunt usor galbui (mai putin intalnita)

Loboda este o planta anuala care se inmulteste prin seminte. Datorita rezistentei la temperaturi reduse se poate semana atat toamna cat si primavara. Foarte putin pretentioasa, loboda este o planta perfect adaptata la conditiile de clima temperata. Ea creste si la umbra, si la soare, rezista la seceta si este rar afectata de daunaatori. Plantele cultivate in soluri bogate si bine umezite dau frunze mai mari. Loboda rosie se simte mai bine in locuri umbroase; in plin soare frunzele ei se usuca.

Este o planta ce creste inalta, in conditii propice putand ajunge la aproape 2 metri inaltime. Frunzele sunt mari, de forma triunghiulara si usor catifelate la atingere. Florile sunt mici, de culoare verde sau rosie; din ele se dezvolta fructele. Acestea sunt adesea confundate cu semintele, in realitate semintele lobodei, de mici dimensiuni, se gasesc incapsulate in aceste fructe, numite achene. Semintele isi pastreaza proprietatile germinative o perioada scurta, de 1 sau 2 ani, de aceea nu pot fi folosite decat pentru initierea culturii din anul urmator.
Se recolteaza planta intreaga, prin smulgere, cand inca este tanara si frageda (lunile aprilie si mai, chiar iunie in primaverile reci).
Descrierea condimentului : Loboda nu are aroma. Frunzele ei au un gust agreabil si delicat, asemanator cu cel al spanacului, contrastand cu multe alte ierburi de salata, care au gust mai puternic. Pregatire si depozitare : Ideal este ca frunzele de loboda sa fie folosite imediat dupa smulgere. Frunzele se pot conserva peste iarna in borcane, asezate strat peste strat, peste care se presara sare de bucatarie. Legata manunchiuri si presata in pungi, loboda se poate pastra si in congelator, mentinandu-si intacte atat gustul cat si proprietatile hranitoare. Origine : Originara din Europa si Asia, loboda salbatica a fost folosita atat in bucatariile grecilor si romanilor, cat si in cea a dacilor. Din specia salbatica Atriplex ritens s-a obtinut de-a lungul timpului, prin selectie, loboda de gradina, care se cultiva astazi. Etimologie : Denumirile “orache” intalnita in limba engleza si “arroche” din limba franceza sunt derivate din latinescul “aurum” (care inseamna “aur”), din cauza semintelor lor care, in amestec cu vinul, ar fi vindecat boala cunoscuta sub numele de galbinare.
In limba romana cuvantul loboda a fost preluat din limba slava, “loboda” denumind aceeasi planta.
Utilizari culinare : Se foloseste in salate, mai ales alaturi de macris, a carui aciditate o imblanzeste. In special frunzele de culoare rosie sunt un adaus placut ochiului pentru salatele verzi.
Frunzele de loboda sunt adesea folosite ca inlocuitor pentru spanac. Calitatea “spanacului” preparat cu loboda este totusi mult inferioara celei obtinute din spanacul obisnuit. De aceea, in unele regiuni, loboda este numita si spanac-porcesc, sau salbatic.
In Romania, loboda este folosita mai mult ca leguma decat pe post de condiment. Este intalnita in special la prepararea ciorbelor si a borsurilor, dar intra ca ingredient si in reteta unei delicioase ciulama.
Gustul ei se potriveste bine cu salata verde si porumbul. Se combina perfect cu alte condimente, cum ar fi: limba-mielului, cicoare, creson, nasturel, marar, fenicul, grasita, ruccola (voinicica), macris, sorbestrea.

Share
Raportare greseli de ortografie:
vreau sa semnalez existenta unei greseli de ortografie.