Schinduf (Trigonella foenum-graecum)

Cautare:
SCHINDUF - TRIGONELLA FOENUM-GRAEC
Nume engleza : Fenugreek Alte nume : Molotru Partea folosita : Semintele de culoare maroniu-galbuie, de forma rombica (cca. 3 mm). Indienii folosesc si frunzele proaspete, care sunt consumate proaspete, ca vegetale si preparate ca spanacul, sau uscate si utilizate drept condiment. Frunzele de schinduf pot substitui frunzele unei plante inrudite, care creste in Europa centrala, molotrul albastrui. Familia de plante : Fabaceae (familia fasolei).
Sursa foto : Radu Popovici
Descrierea plantei si cultivare : Schinduful este o planta anuala, atingand 30-60 cm inaltime. Tulpinile sunt lungi si subtiri si poarta frunze de culoare verde-gri, lungi (20-25 mm), de forma ovala, cu marginile zimtate, cu striuri pronuntate.
Florile mici sunt de culoare alba, sau galbena deschisa. Pastaile subtiri, in forma de sabie, au o lungime de 10-15 cm, cu un capat ascutit ca un cioc; fiecare poarta 10-20 de seminte.
Planta are un miros picant; la atingere, mirosul persista pe mana. Exista varietati cultivate si salbatice. Climatul cel mai potrivit este unul mediteraneean. Schinduful se maturizeaza in patru luni. Se scoate din pamant, cu radacina cu tot, si este uscat intreg. Semintele sunt apoi treierate si uscate.
Descrierea condimentului : Condimentul schinduf este format de semintele din pastaile plantei. Semintele de schinduf sunt tari, de forma rombica, sau ovala, si de culoare maroniu-galbuie. O brazda adanca le imparte in doua jumatati.
Semintele sunt utilizate intregi si uscate, sau sub forma de pulbere de culoare galbena, obtinuta din semintele prajite si pisate.
Mirosul lor este iute si puternic; el devine mai pronuntat cand semintele sunt prajite. Macinate, au o aroma picanta.
Gustul este dulce-amarui, foarte aromat si puternic, cam ca zaharul ars.
Pregatire si depozitare : Semintele de schinduf uscate ar trebui prajite putin inainte de folosire (nu exagerati cu prajitul fiindca devin amare). Dupa ce sunt prajite se macina foarte usor. Schimdudul se foloseste in cantitati mici alaturi de alte condimente, fiindca le poate acoperi. Daca este folosit ca ingredient la prepararea pastei de curry, schinduful trebuie tinut in apa peste noapte, pentru a se inmuia si a fi amestecat mai usor cu celelalte ingrediente. Origine : Schinduful este originar din zona de est a Marii Mediterane. Etimologie : ”Trigonella” este diminutivul latinizat al grecescului ”trigonon” (triunghi) si se refera la forma triangulara a florilor si, poate, la cea romboidala a semintelor. Denumirea latineasca ”foenum graecum” inseamna ”fan grecesc” si se refera atat la mirosul de fan al schindufului uscat, cat si la originea sa est-mediteraneeana. Numele latin se regaseste in multe denumiri europene: ”fenugreek” in engleza si ”fenegriek” in olandeza. Alte limbi folosesc diverse adaptari, cum ar fi ”grsko seno” (fan grecesc) in slovaca si ”kreeka lambalaats” (trifoi grecesc) in estoniana.
Cateva denumiri germanice au nume inrudite, toate insemnind ”trifoi de cornul caprei”: ”Bockshornklee” in germana, ”bockhornsklover” in suedeza si ”bukkehornklover” in norvegiana. Aceste denumiri se refera la fructele lungi si ascutite care pot fi comparate cu un corn de capra.
Denumirea spaniola ”allholva”, ca multe alte denumiri folosite in Peninsula Iberica, provine din araba: ”al-hulbah”, care inseamna ”schinduf”. Aceasta denumire araba provine probabil din semita, ca si termenul ebraic ”hilbeh”. Tot din arabul ”al-hulbah” provin si alte denumiri din limbile orientului indepartat: ”halba” in Malaezia, ”hu lu ba” in China, ”ho lo ba” in Vietnam si ”horopa” in Coreea.
Etimologia cuvantului romanesc, “schinduf”, este, din pacate, necunoscuta.
Utilizari culinare : Schinduful este un condiment foarte vechi, desi acum nu prea prea mai este utilizat in Europa occidentala; in Evul Mediu el era folosit ca planta medicinala si condiment. Exista documente care arata ca era utilizat si pentru capacitaea sa de a colora in galben
Se pare ca primii care l-au aclimatizat in partea de nord si de vest a Europei au fost calugarii benedictini, in secolul VII. Se pare ca era cultivat pe scara larga in gradinile lui Charlemagne (Carol cel Mare).
In ultima suta de ani utilizarile sale, mai ales cele alimentare, s-au diminuat, probabil din cauza lipsei de afinitate a europenilor pentru gustul amarui.
In tarile europene (dar si in cele africane si asiatice) mediteraneene, schinduful se cultiva acum mai mult ca planta furajera, sau ca ingrasamant verde.

Indienii il apreciau insa din cauza actiunii sale tonice si afrodisiace. Este utilizat destul de mult, atat semintele cat si frunzele, pe post de condiment. Mici cantitati de schinduf se regasesc in orice varinata de pudra de curry, indiferent daca este iute sau nu. Deasemenea, multe variante de “garam masala” folosesc si ele schinduf printre ingrediente.
Schinduful este popular si in sudul Indiei unde apare in amestecurile de condimente “sambaar-podi” (tamil) si “panch phoron” (bengalez). Este prezent si in amestecul georgian “khmeli-suneli”.
Frunzele de schinduf sunbt folosite de indienii vegetarieni pentru a da un plus de gust si aroma preparatelor din legume.

Arabii foloseau schinduful ca leac impotriva caderii parului. Iranul, de pilda, are o indelungata traditie in utilizarea frunzelor de schinduf; cel mai cunoscut exemplu este “ghorme sabzi”, un sos gros, preparat din legume verzi, sau uscate (praz, ceapa, fasole), si ierburi diverse (schinduf, patrunjel, menta, frunze de coriandru, arpagic). Sosul capata gustul caracteristic prin adaugarea de limete uscate. “Khoreshte ghorme sabzi” este o mancare din carne de berbec gatit innabusit in acest sos aromat.

Schinduful era cunoscut si in Africa de nord si de est. Papirusuri vechi egiptene il mentioneaza ca fiind utilizat in procesul mumificarii. Amestecul de condimente etiopian traditional, “berbere”, contine si el mici cantitati de schinduf.

Semintele de schinduf sunt folosite industrial, pentru a da gust si aroma bomboanelor, inghetatei, gumei de mestecat si bauturilor racoritoare.

Raspandirea acestui condiment amarui ii poate surprinde pe occidentali, dar, din punct de vedere culinar, gustul amarui, care stimuleaza secretia sucurilor gastrice si digestia, este unul agreat in multe alte zone de pe glob.

Share
Raportare greseli de ortografie:
vreau sa semnalez existenta unei greseli de ortografie.